Ar trebui sa spun ceva de rau ca sa prinda, caci defectele capteaza mai repede decat calitatile. Si m-am gandit mult la asta, iar intr-un anumit punct am realizat ca noi nu suntem reprezentati de ceea ce afisam, ci de partea pe care o ascundem pentru ca aia e partea pe care o simtim si care ne defineste – ascundem slabiciunile.

Este despre munca din spate de care niciodata nu auzi si despre tot ce ii face slabi pe ceilalti pentru ca un invingator cunoaste arta iluziei cat sa insceneze totul ca si cum ar fi usor si ar veni de la sine.

Vreun lider memorabil pentru expunerea noptilor nedormite din cauza muncii? Nu din cate stiu eu. Vreun actor de neegalat datorita rolurilor pe care le-a pierdut? Nu as putea spune. Vreun sportiv remarcabil ajuns pe podium facand reclama durerilor? Niciodata. Dar asta ne creeaza pe noi ca oameni – partea pe care o ascundem, partea cu care ne luptam. Tragem de noi sa rezistam cand nu mai putem, renuntam la somn, trecem peste dezamagiri si uneori ne chinuim sa uitam de dureri doar pentru a ajunge mai departe.